Interacţiunea câmpului electromagnetic cu organismele vii

Electricitatea se foloseşte de mai bine de un secol, tendinţele fiind de creştere a puterii produse şi consumate, diversificarea aplicaţiilor, creşterea frecvenţe[/benzii de frecvenţe a aplicaţiilor.

Se ridică, astfel, întrebarea dacă se poate vorbi despre o programare genetică pentru adaptare la câmpul electromagnetic?
Institutul COMAR (COmmittee for MAn and Radiation) consideră că este puţin probabil să existe asocieri între problemele de sănătate şi expunerea zilnică la câmpuri magnetice cu valoarea medie de 1 mT. În plus, experimentele de laborator arată că pentru câmpuri de 102 – 104 ori mai mari se pot produce efecte biologice - unele chiar benefice - cum ar fi vindecarea oaselor sau a ţesuturilor. Se pare, însă, că mecanismele interacţiunii dintre câmpurile de joasă frecvenţă şi celule, ţesuturi sau chiar animale, nu sunt pe deplin înţelese. De aceea, sunt necesare mai multe studii pentru a putea confirma sau infirma constatările rapoartelor de până acum precum şi pentru a putea stabili nivelurile şi timpul de expunere la aceste câmpuri.
Dacă intensitatea curenţilor induşi de către câmpurile electromagnetice în organism depăşeşte intensitatea semnalelor bioelectrice endogene, pot să apară efecte fiziologice a căror gravitate creşte odată cu creşterea densităţii de curent indus. Efecte asupra ţesuturilor şi modificări în funcţiile cognitive apar pentru densităţi ale curentului indus de 10–100 mA/m2. Pentru densităţi ale curenţilor induşi mai mari decât 100 mA/m2, la frecvenţe de 0,01–1 kHz, se depăşesc pragurile de stimulare neuro-musculară. Nivelurile cresc progresiv pentru frecvenţe sub câţiva Hz, respectiv, pentru frecvenţe mai mari decât 1 kHz. Pentru densităţi foarte mari de curent, peste 1 A/m2, apar efecte ce pot pune în pericol viaţa: extrasistole, fibrilaţie ventriculară, stop respirator.

Câmpurile electrice şi magnetice de joasă frecvenţă
În majoritatea zonelor ce includ locuinţe şi spaţii de lucru, intensitatea câmpului magnetic nu depăşeşte 1 mT, iar câmpurile electrice sunt sub 100 V/m. Câmpurile magnetice cu intensitatea de peste 50 mT pot stimula muşchii şi nervii, iar peste 500 mT pot cauza fibrilaţie ventriculară. Câmpurile electrice au o importanţă redusă datorită faptului că sunt deja ecranate de clădiri. Studiile efectuate în acest sens nu au găsit nici o corelaţie între cancer şi câmpurile electrice măsurate.

Constatări:
1. Modificarea producerii de melatonină la animale. Expunerea la câmpuri electrice sau magnetice de putere conduce la scăderea secreţiei de melatonină de către glanda pineală (melatonina poate încetini/stopa cancerul, acţionând ca inhibitor al radicalilor liberi).
2. Bolile cardiovasculare. Studiile efectuate au dovedit schimbări temporare şi reversibile ale ritmului cardiac pentru expuneri la câmpuri sub 20 mT.
3. Efecte asupra sistemului imunitar. Rezultatele unor experimente pe şobolani (nu toate) au arătat o slăbire a sistemului imunitar.
4. Efecte celulare (in vitro). Unul dintre efecte este creşterea vitezei de transport a calciului prin membranele celulare atunci când sunt expuse câmpurilor magnetice intense (peste 1 mT).

Efecte biologice
Cele două mecanisme ale interacţiunii între radiaţia neionizantă şi sistemele biologice sunt:
- efectele termice – dacă produc încălzirea ţesuturilor. Efectele termice pot să apară ca urmare a absorbţiei energiei câmpului electromagnetic de către mediile biologice disipative. Undele de radiofrecvenţă produc vibraţii ale moleculelor de apă, cauzând astfel absorbţia.
- efectele atermice – dacă nu produc încălzirea ţesuturilor. Efectele atermice se datorează interacţiunii directe între câmpul de RF şi molecule, respectiv, componentele ţesutului. Particulele tind să se orienteze de-a lungul câmpului electric astfel încât energia potenţială să fie minimă. Efectele atermice nu sunt încă bine cunoscute şi nici consecinţele lor asupra sănătăţii.

Clasificarea câmpurilor electromagnetice

În funcţie de absorbţia energiei în organism:
- Frecvenţe cuprinse în gama 100 kHz – 20 MHz, pentru care absorbţia în trunchi descreşte rapid cu scăderea frecvenţei şi poate fi mai semnificativă la nivelul gâtului şi picioarelor;
- Frecvenţe cuprinse în gama 20 MHz – 300 MHz, la care absorbţia poate fi destul de ridicată în întregul organism.
- Frecvenţe în gama 300 MHz până la câţiva GHz pentru care apar absorbţii locale, neuniforme.
- Frecvenţe peste 10 GHz, pentru care absorbţia de energie se face în special la nivelul pielii.

Obiectivele cercetării pentru câmpurile de radiofrecvenţă:
- Evaluarea efectelor biologice ale expunerii continue sau intermitente la câmpuri de radiofrecvenţă capabile să inducă valori SAR mai mici decât 0,4 W/kg pe durate mari de timp (luni, ani);
- Compararea efectelor expunerii la undă continuă şi modulată pentru aceleaşi densităţi de putere şi timp de expunere, în câmp apropiat şi în câmp depărtat (expunerea întregului corp ca şi parţială);
- Înţelegerea mecanismelor de producere a interacţiunii dintre câmpurile de RF şi organism;
- Cercetările privind legătura între efectele biologice şi cantitatea de energie absorbită de organism şi distribuţia energiei de RF în organe.

Si gainile se orienteaza dupa campul magnetic al Pamantului

Pentru asta, cativa pui proaspat iesiti din oua erau obisnuiti cu o minge rosie, pe care o considerau mama lor. Mingea a fost ascunsa dupa un panou dintr-o serie de patru, orientate dupa punctele cardinale, si puii au fost invatati ca ea se afla mereu dupa panoul din partea de nord. Pentru a demonstra ca si gainile au acelasi ''simt magnetic'', cercetatorii au realizat un camp magnetic artificial care sa indice estul. Rezultatul a fost ca puii s-au orientat spre este de data aceasta, ignorand de tot panoul asezat inspre nord.

Experimentele desfasurate in continuare au aratat ca senzorul magnetic al gainilor functioneaza in mare parte ca in cazul pasarilor migratoare. Gainile reactioneaza la inclinatia si intensitatea campului magnetic ce inconjoara Pamantul. Cel mai probabil, ''senzorul'' este situat in ochi, pentru ca pasarile au nevoie de lumina pentru a se orienta.

Cel mai probabil, abilitatea pasarilor de a se ghida dupa campul magnetic s-a dezvoltat demult, inainte ca ele sa inceapa sa migreze. Aceasta caracteristica le-a permis pasarilor primitive sa se miste mai eficient in mediul in care traiau, intre cuib si sursa de hrana sau apa.

i