EL NIŃO

A aparut din Pacificul Tropical, spre sfarsitul anului 1997, aducand cu el mai multa energie decat un milion de bombe de tipul celei de la Hirosima. Timp de opt luni, 1997-98, marele El Nińo a dat peste cap toate caracteristicile climatice din toata lumea, ucigand, aproximativ 2100 de persoane si producand pagube materiale de cel putin 33 miliarde de dolari.

Oceanul se incalzeste chiar in jurul Craciunului, de acea pescarii au numit fenomenul “El Nińo”, de la Copilul Cristos.Apoi titanica furtuna va varsa cantitati insemnate de apa pe coasta de nord-vest a Perului, care, in mod normal sunt aride.Dar putini sunt cei ce au vazut vreodata asa de multa ploaie: cinsprezece litri pe metru patrat intr-o singura zi, in anumite locuri.In sfarsit, pe 15 februarie 1998, raul a rupt malurile. Pamantul era saturat de apa, asa ca aceasta a patruns in casele din Chato Chico. Torentul era, mai intai, adanc pana la genunchi, apoi pana la piept.

Si lucrurile nu s-au oprit aici. Nu este neobisnuit ca o iarna cu El Nińo sa fie urmata de una cu La Nińa, in care efectele climatice sunt, in mare, opuse celor produse de El Nińo. La Nińa a urmat El Nińo de trei ori in 15 ani: dupa 1982-83, 1986-87 si in 1995. La Nińa a aparut din nou in 1998.

De-a lungul anilor, aparitia lui La Nińa a fost mult mai putin previzibila decat cea a lui El Nińo. Dar ambele evenimente sunt acum mult mai bine intelese decat inainte. Acest lucru se intampla deoarece acest El Nińo este primul care va fi tinut minte pentru ceva mai mult decat o serie de dezastre. Acum, pentru prima data in istorie, climatologii au putut prevedea inundatiile catastrofale cu luni inainte, permitand populatiilor amenintate sa se pregateasca.

In nordul Peru-ului, avertismentele au permis multor fermieri si pescari sa folosesca partile pozitive ale lui El Nińo. Pe pamanturi care de obicei erau desertice a crescut iarba, permitand cresterea vacilor. Orezul si fasolea au putut fi cultivate in zone prea aride pentru ele; pescarii au putut planifica pescuitul in apele mai apropiate de coasta, de obicei prea reci.

In nordul Peru-ului, avertismentele au permis multor fermieri si pescari sa folosesca partile pozitive ale lui El Nińo. Pe pamanturi care de obicei erau desertice a crescut iarba, permitand cresterea vacilor. Orezul si fasolea au putut fi cultivate in zone prea aride pentru ele; pescarii au putut planifica pescuitul in apele mai apropiate de coasta, de obicei prea reci. Efectele previziunilor pot fi foarte importante. De exemplu, crescatorii de cafea din Kenia au o cerere mai mare pentru cafeaua lor cand seceta distruge recoltele din Brazilia si Indonezia. Productia de ulei de palmier din Filipine scade in timpul lui El Nińo. Tarile care prevad aceste evolutii pot prospera.Vremea este atat de variabila incat este greu sa numesti ceva “normal”. Dar in majoritatea anilor, climatul din Pacificul ecuatorial este guvernat de un anumit model. Soarele incalzeste suprafata apei in vestul oceanului, inspre Australia si Indonezia, cauzand ridicarea unor volume uriase de aer cald si umed ce formeaza o depresiune la suprafata oceanului. Pe masura ce masa de aer se ridica si se raceste apar ploile ce contribuie la musonii din aceasta zona.

Ploile care cad in America sunt cele ce ajung in mod normal in vest, de aceea in Australia, Indonezia si India este seceta. In Africa, vanturile modificate aduc seceta mai ales in est si sud. In acelasi timp vanturile tropicale de inaltime se schimba, reducand numarul de tornade ce lovesc teritoriul Statelor Unite ale Americii la jumatate, de la o medie de doua pe an la unul sau nici unul. Un studiu indica faptul ca El Nińo reduce si numarul de tornade din sud.

In timpul fenomenului La Nińa, o racire anormala in estul Pacificului produce conditii mai mult sau mai putin opuse cu El Nińo. Ca si la El Nińo, efectele lui La Nińa sunt mai pronuntate din decembrie pana in martie.

In anii cu La Nińa, vanturile din est sunt mai puternice ca de obicei. Mai multa apa calda este dusa spre vest, cauzand o “limba rece” lunga de 4.800km de-a lungul ecuatorului din Ecuador pana in Samoa.

Cu atata apa in vest, musonii din India devin mai puternici, precipitatii peste medie in Australia si clima mai umeda in Africa. In SUA, iernile sunt mai reci datorita curentului polar ce coboara din Canada. Curentul subtropical din Mexic devine mai slab, cauzand seceta in sud. Tornadele au o probabilitate de doua ori mai mare sa loveasca SUA.

Exista doua metode de prevedere a lui El Nińo, si climatologii le folosesc pe ambele. Prima este metoda statistica. Folosindu-se de inregistrari, climatologii fac predictii despre ce se va intampla in anumite conditii. Dar aceasta metoda nu ofera nici o informatie despre cauzele acestor fenomene. Cealalta metoda este modelarea climatica folosind calculatorul. Programe specializate incorporeaza legile fundamentale ale fizicii oceanice si atmosferice intr-o lume simulata unde vremea se schimba. Cercetatorii folosesc zeci de mii de date si vad cat de mult seamana modelele create cu ceea ce se intampla in realitate. El Nińo din 1997-98 a fost primul fenomen meteorologic prevestit de modelele pe calculator.

Oricat de incurajatoare ar fi rezultatele pe care modelele le ofera, exita loc de mai bine. De exemplu modelele pentru 1997-98 prevedeau ploi mai putne decat au fost in India, Australia si Africa.

Exista un consens intre oamenii de stiinta asupra faptului ca fenomenele El Nińo au fost mult mai dese si din ce in ce mai calde in ultimul secol. In ultimii 102 ani au fost 23 El Nińo si 15 La Nińa. Cele mai puternice patru El Nińo au aparut dupa 1980. Dar nimeni nu stie si nu poate sti daca acest lucru indica o tendinta sau pur si simplu o intamplare.

Indiferent de ce se va intampla in viitor, omenirea nu va mai fi niciodata luata prin surprindere de El Nińo si La Nińa. Datorita previziunilor incredibil de exacte pe care climatologia le-a facut posibile, comportamentul temperaturii Oceanului Planetar nu mai pare atat de ciudat si de diabolic, ci mai degraba o parte obisnuita a evolutiei vietii de pe aceasta planeta.

El Nino incetineste miscarea de rotatie a Terrei

O milisecunda pe zi. Aceasta este incetinirea pe care o inregistreaza miscarea de rotatie a Terrei, iar vina ii apartine curentului El Nino.

Pana acum doar o ipoteza, aceasta teorie a fost confirmata de un studiu condus de Jean Dickey de la California Institute of Technology din Pasadena, publicata in Geophysical Research Letters.
Potrivit masuratorilor facute de oamenii de stiinta, El Nino incalzeste suprafetele apelor care ajung din Pacific la Tropice, cauzand puternice vanturi termale la vest, iar acestea fac miscarea de rotatie a atmosferei mai rapida.

Miscarea unghiulara a corpului terestru are insa tendinta de a se “conserva” pentru a mentine rotatia cu o durata constanta de 24 de ore. Ca atare, planeta Pamant este constransa sa-si incetineasca viteza pentru a compensa viteza atmosferica crescuta, si in consecinta zilele devin mai lungi.

Chiritoiu Florina-Delia

Vasilache Ana-Maria

Gugiuman Diana-Ionela

Ca o piatră să fie considerată „piatră preţioasă” trebuie să îndeplinească trei condiţii: frumuseţe, raritate şi durabilitate.
Pentru a exemplifica acest lucru am ales ca subiect diamantul. Cum nu este momentul de a vorbi despre istoria diamantului şi superstiţiile legate de acest mineral atât de preţuit vă voi prezenta câteva info rmatii tehnice                                                                                                              . Culoarea diamantului are un impact semnificativ asupra valorii sale. Cea mai obişnuită culoare a diamantului este cea transparentă, cum este diamantul Florentin, albastru, cum este diamantul Hope, oranj, cum este diamantul Tiffany, verde, cum este diamantul Drezda; câteodată poate fi şi roşiatic, brun şi negru. Cu cat gradul de culoare este mai ridicat, diamantul este mai puţin rar si mai puţin valoros. Scala de culoare se întinde de la D la Z, de la “fără culoare” la galben deschis.                                                                                                                                                                                              Când se cumpără un diamant se ia în considerare faptul că deseori este foarte greu de observat diferenţa dintre un diamant „fără culoare” şi un diamant “aproape fără culoare” , în special atunci când este asamblat într-o bijuterie. Diamantele cu o umbră galbenă care poate fi observată cu ochiul liber, totuşi pot forma o piatră bine proporţionată şi bine tăiată, care va emana o strălucire ca cea a unui diamant de culoare redusă, dispersând lumina aşa încât se creează o piatră frumoasă. Diamantele au o gamă de tonuri naturale elegante cum ar fi: albastru, roz, verde şi roşu. Asemenea diamante sunt atât de colorate încât nu sunt gradate pe scala normală D-Z. Aceste diamante elegante sunt rare şi la fel ca cele „fără culoare” pot fi vândute la un preţ foarte mare.                                                                          Totuşi trebuie amintit următorul fapt: culoarea nu are un impact exclusiv asupra valorii diamantului. Valoarea unei pietre este dată de combinaţia unor calităţi cum ar fi : forma, claritatea, tăietura, caratele şi culoarea.                                                                                                                                         Când gemologii inspectează calitatea generală a diamantelor, ei trebuie să determine, cu multă migală, claritatea lor. Folosind o lupă cu gradul de mărire de 10x, ei trebuie să determine mărimea, tipul şi poziţia imperfecţiunilor. Cei din branşă denumesc aceste imperfecţiuni, incluziuni. Pentru că foarte multe diamante au incluziuni, pietrele fără asemenea incluziuni sunt considerate foarte rare şi sunt, în consecinţă, scumpe. Ţineţi cont de faptul că o tăietura ideală optimizează folosirea luminii creând efectul de foc şi luminozitate. Incluziunile pot afecta reflectarea luminii, micşorând strălucirea şi efectul prismatic al culorilor într-un diamant.                                                                                                                                          Ceea ce face ca diamantul să fie deasupra oricărei pietre preţioase este “focul” şi strălucirea sa. În timp ce natura determină culoarea şi claritatea unei pietre, tăietura depinde doar de îndemânarea celui ce o prelucrează. Tăietura unui diamant este cea care determină reflexia luminii şi, în consecinţă, câtă strălucire va emana diamantul.
Un diamant care este tăiat superficial faţă de lăţimea sa va permite să treacă prin el prea multă lumină şi va reflecta prea puţin. Un astfel de diamant va părea şters şi lipsit de strălucire. Un diamant tăiat prea adânc va permite luminii să scape prin părţile laterale şi va arata la fel de şters.                                  Pentru a tăia o piatră la proporţii ideale, o mare parte a diamantului brut este sacrificată, ajungându-se la o piatră preţioasă cu mai puţine carate. Tăietorii de diamante sacrifică uneori proporţiile ideale doar pentru a ajunge la o piatră mai mare şi mai profitabilă. Standardul de evaluare al diamantelor (Rapaport) nu ia în considerare proporţiile acestora, astfel că un diamant mai mare şi cu proporţii acceptabile va valora mai mult decât unul mai mic, cu proporţii mult mai bune (culoarea şi claritatea fiind egale). Prin urmare, diamantele perfect tăiate sunt foarte rare şi greu de găsit.
Unitatea de măsură folosită de bijutieri pentru a măsura diamantele este caratul. Un carat este egal cu 0,20 grame.                                                                Deseori greutatea unui diamant este măsurată în puncte. Un carat este egal cu 100 de puncte. Deci, un diamant de 0,75 carate are 75 de puncte. Să nu credeţi că atunci când un diamant are mai multe carate este mai valoros. Aceasta poate fi adevărat, dar nu neapărat. Ţineţi cont că preţul de vânzare al celor care comercializează diamante este dat de culoarea, claritatea şi tăietura lor, precum şi de greutate. De multe ori preţuirea este subiectivă. Din acest motiv este important ca orice potenţial cumpărător de diamante să ia in considerare fiecare caracteristică în parte atunci când alege un diamant. Reţineţi că alegerea unui diamant nu este o ştiinţă exactă.!!!

Promovarea turismului ecologic in rezervatia Vulcanii Noroiosi

І Introducere

Vulcanii Noroiosi de la Paclele Mari si Paclele Mici reprezinta una dintre cele mai interesante rezervatii mixte (geologica si botanica) din Romania, protejata inca din anul 1924, care se intinde pe o suprafata de 30ha.

Platoul Paclele Mici constituie o rezervatie naturala ce se intinde pe circa 10ha, obiectul protectiei fiind peisajul impus de relief si doua specii de plante halofile (organisme care se desfasoara intr-un mediu sarat) Nitraria Schöberi- „Gărdurariţa” si Obione Verrucifera, aflate aici la limita vestica a arealului lor de vegetare.

Platoul Paclele Mari se afla la cativa km, spre nord-est. Numele este legat de de dimensiunile foarte mari ale celor trei vulcani principali, care se situeaza in centrul platoului. Si acest platou este considerat rezervatie naturala protejata si se intinde pe circa 20ha.

II Ideea

Problemele identificate:

-inexistenta unor panouri de avertizare pentru turisti de existenta plantelor (Nitraria Schöberi- „Gărdurariţa” si Obione Verrucifera ) si animalelor (scorpioni si termite) protejate

-drumul spre rezervatie este aproape nemarcat

- existenta unor portiuni de drum neasfaltat (pietruit)

III Scopul

1.Obiective(pe termen scurt):

-cereri pentru autoritati de a amplasa in zona vulcanilor a unor panouri de avertizare a turistilor:

>nu este permis sa se arunce diverse obiecte in craterele acestora

>existenta unor plante si animale protejate

2.Obiective(pe termen mediu):

-prezentarea proiectului in scoli

-crearea de pliante cu scopul de informare a populatiei despre rezervatie

3.Obiective(pe termen lung ):

-cereri pentru autoritati de a facilita accesul spre rezervatie, prin asfaltarea portiunilor de drum pietruit si de amplasarea de indicatoare spre a usura drumul spre rezervatie

IV Explorare directa:

Itinerariu: Accesul la Vulcanii noroiosi este simplu, dar aproape nemarcat.Pornim din orasul Buzau pe drumul national DN 10 pe care parcurgem circa 17 km., până în localitatea Sătuc, unde o luăm dreapta spre Berca. După ce am traversat râul Buzău, drumul se ramifică din nou. De această dată o luăm spre stânga, si din nou dreapta după numai câteva sute de metri urmând indicatorul spre Chiliile ( lăsând la stănga drumul spre Mănastirea Rătesti). Parcurgem circa 10 Km până la următoarea intersectie, unde o luâm iar dreapta , si de unde mai avem de mers comform indicatorului 5,5 km pîna la Vulcanii noroiosi. Un ultim indicator îl intâlnim la numai 2km., de vulcani. Aici dacă facem la stânga trecând peste un pod ajungem la Pâclele Mari, iar dacă megem înainte si parcăm masina la magazinul mixt de la sonde, după care urcăm dealul dăm de Pâclele Mici.

V Rezultate

-Pozitie geografica:Pâclele Mari –coordonate 45°20’23″N, 26°42’33″E

âclele Mici –coordonate 45°21’30″N,

26°42’46″E.

-Relief: la marginea satului Berca exista un platou argilo-nisipos care a rezultat din slabe eruptii noroioase.La cca. 10 km,pe stânga drumului pietruit,se afla platoul Pâclele Mici, unde exista cel mai mare numar de vulcani ce au conuri,cratere cu dimensiuni extrem de variate, precum si o morfologie complexa , rezultata pe de o parte din acumularea noroiului, iar pe de alta parte, din siroirea apei de ploaie.Repartitia acestora este neuniforma ,distingându-se cel putin trei situatii.În est exista un sector de platou nisipo-argilos relativ neted ,slab fragmentat ,pe care activitatile vulcanice au încetat sau sunt extrem de reduse.În centru si vest se afla sectorul cu cel mai mare numar de conuri de noroi ce apar sub formele de grupari de 3-5 vulcani cu înaltimi de 2-8m ,cu cratere ce au diametre de 10-100cm din care iese noroi vâscos ,care se scurge sub forma de limbi ce ating lungimi de 20-50cm. Daca în jurul craterului noroiul este proaspat sau în curs de uscare, la mijlocul si la periferia conului ,el este uscat si brazdat de crapaturi de uscaciune ce se îscriu în sisteme poligonale cu dimensiuni variabile.La ploi, apa se scurge în suvite pe flacurile conurilor creând prin eroziune pe acestea un ansamblu de santulete, rigole, ravene; la exterior materialele transportate prin acumulare, dau poale prelungi pe care apa se împrastie.Cel de-al treilea sector se afla la jumatatea nordica a platoului.Aici apar doua aspecte distincte.Mai întâi se impun conurile de noroi aplatizate , dar cu cratere foarte largi(1-5m),din care se revarsa în toate directiile un noroi fluid care se împrastie pe distante de 50-150m. În al doilea rând, la exteriorul acestora,platoul este intens fragmentat de ravene si torenti adânci, interfluviile dintre ele fiind transformate în creste ,situatie care creeaza imaginea unui peisaj dezolant(pamânturi rele).

-Vegetatia:Doar cativa copaci reusesc sa supravietuiasca (mai la departare de cratere) pe aceste terenuri sterpe, “inundate” de noroi si acoperite de un strat gros de namol solidificat. Totusi, ca prin minune, pe acest taram neprimitor traiesc doua plante foarte rare: Nitraria schoberi si Obione verrucifera – dupa denumirea lor stiintifica. Sunt plante halofile (adica se dezvolta intr-un mediu sarat, avand de asemenea nevoie de saruri pentru hrana), protejarea prin lege a acestora fiind unul dintre motivele pentru care zona Paclelor Mici a fost declarata rezervatie naturala, alte plante halofile din zceasta zona: saracica, brinca, rugina sau pelinul.

-Clima: este temperat continentala, diferentiata în functie de relief (predominand crivatul, în tot cursul anului, din nord-est si sud-vest, dar si austrul, de la sud-vest, aducand uscaciune si caldura vara, temperaturi ridicate iarna, vanturi ce influenteaza clima judetului

VI Concluzii

Prin prezentul proiect se are ca scop mobilizarea autoritatilor in a caror custodie se afla rezervatia naturala Vulcanii Noroiosi , pentru a se organiza in viitor de proiecte de mediu de mai mare amploare pentru protejarea rezervatiei nu numai de factorii antropici cat si de cei naturali. Imbunatatirea accesului spre rezervatie si realizarea de programe de promovare a rezervatiei ar putea duce la atragerea de sponsorizari si astfel la un viitor mai fericit atat pentru rezervatie cat si pentru turisti.

Bibliografie:

Panorame la 360 de grade cu Vulcanii Noroiosi : http://www.csvd.ro/panoblog/360-romania/lanscape-and-scenery/the-muddy-volcanoes-of-romania/

Alte informatii si poze : http://www.xplorio.ro/vulcanii-noroiosi-romania-rupta-din-luna/

http://www.itinerar.ro/Vulcanii/

Interacţiunea câmpului electromagnetic cu organismele vii

Electricitatea se foloseşte de mai bine de un secol, tendinţele fiind de creştere a puterii produse şi consumate, diversificarea aplicaţiilor, creşterea frecvenţe[/benzii de frecvenţe a aplicaţiilor.

Se ridică, astfel, întrebarea dacă se poate vorbi despre o programare genetică pentru adaptare la câmpul electromagnetic?
Institutul COMAR (COmmittee for MAn and Radiation) consideră că este puţin probabil să existe asocieri între problemele de sănătate şi expunerea zilnică la câmpuri magnetice cu valoarea medie de 1 mT. În plus, experimentele de laborator arată că pentru câmpuri de 102 – 104 ori mai mari se pot produce efecte biologice - unele chiar benefice - cum ar fi vindecarea oaselor sau a ţesuturilor. Se pare, însă, că mecanismele interacţiunii dintre câmpurile de joasă frecvenţă şi celule, ţesuturi sau chiar animale, nu sunt pe deplin înţelese. De aceea, sunt necesare mai multe studii pentru a putea confirma sau infirma constatările rapoartelor de până acum precum şi pentru a putea stabili nivelurile şi timpul de expunere la aceste câmpuri.
Dacă intensitatea curenţilor induşi de către câmpurile electromagnetice în organism depăşeşte intensitatea semnalelor bioelectrice endogene, pot să apară efecte fiziologice a căror gravitate creşte odată cu creşterea densităţii de curent indus. Efecte asupra ţesuturilor şi modificări în funcţiile cognitive apar pentru densităţi ale curentului indus de 10–100 mA/m2. Pentru densităţi ale curenţilor induşi mai mari decât 100 mA/m2, la frecvenţe de 0,01–1 kHz, se depăşesc pragurile de stimulare neuro-musculară. Nivelurile cresc progresiv pentru frecvenţe sub câţiva Hz, respectiv, pentru frecvenţe mai mari decât 1 kHz. Pentru densităţi foarte mari de curent, peste 1 A/m2, apar efecte ce pot pune în pericol viaţa: extrasistole, fibrilaţie ventriculară, stop respirator.

Câmpurile electrice şi magnetice de joasă frecvenţă
În majoritatea zonelor ce includ locuinţe şi spaţii de lucru, intensitatea câmpului magnetic nu depăşeşte 1 mT, iar câmpurile electrice sunt sub 100 V/m. Câmpurile magnetice cu intensitatea de peste 50 mT pot stimula muşchii şi nervii, iar peste 500 mT pot cauza fibrilaţie ventriculară. Câmpurile electrice au o importanţă redusă datorită faptului că sunt deja ecranate de clădiri. Studiile efectuate în acest sens nu au găsit nici o corelaţie între cancer şi câmpurile electrice măsurate.

Constatări:
1. Modificarea producerii de melatonină la animale. Expunerea la câmpuri electrice sau magnetice de putere conduce la scăderea secreţiei de melatonină de către glanda pineală (melatonina poate încetini/stopa cancerul, acţionând ca inhibitor al radicalilor liberi).
2. Bolile cardiovasculare. Studiile efectuate au dovedit schimbări temporare şi reversibile ale ritmului cardiac pentru expuneri la câmpuri sub 20 mT.
3. Efecte asupra sistemului imunitar. Rezultatele unor experimente pe şobolani (nu toate) au arătat o slăbire a sistemului imunitar.
4. Efecte celulare (in vitro). Unul dintre efecte este creşterea vitezei de transport a calciului prin membranele celulare atunci când sunt expuse câmpurilor magnetice intense (peste 1 mT).

Efecte biologice
Cele două mecanisme ale interacţiunii între radiaţia neionizantă şi sistemele biologice sunt:
- efectele termice – dacă produc încălzirea ţesuturilor. Efectele termice pot să apară ca urmare a absorbţiei energiei câmpului electromagnetic de către mediile biologice disipative. Undele de radiofrecvenţă produc vibraţii ale moleculelor de apă, cauzând astfel absorbţia.
- efectele atermice – dacă nu produc încălzirea ţesuturilor. Efectele atermice se datorează interacţiunii directe între câmpul de RF şi molecule, respectiv, componentele ţesutului. Particulele tind să se orienteze de-a lungul câmpului electric astfel încât energia potenţială să fie minimă. Efectele atermice nu sunt încă bine cunoscute şi nici consecinţele lor asupra sănătăţii.

Clasificarea câmpurilor electromagnetice

În funcţie de absorbţia energiei în organism:
- Frecvenţe cuprinse în gama 100 kHz – 20 MHz, pentru care absorbţia în trunchi descreşte rapid cu scăderea frecvenţei şi poate fi mai semnificativă la nivelul gâtului şi picioarelor;
- Frecvenţe cuprinse în gama 20 MHz – 300 MHz, la care absorbţia poate fi destul de ridicată în întregul organism.
- Frecvenţe în gama 300 MHz până la câţiva GHz pentru care apar absorbţii locale, neuniforme.
- Frecvenţe peste 10 GHz, pentru care absorbţia de energie se face în special la nivelul pielii.

Obiectivele cercetării pentru câmpurile de radiofrecvenţă:
- Evaluarea efectelor biologice ale expunerii continue sau intermitente la câmpuri de radiofrecvenţă capabile să inducă valori SAR mai mici decât 0,4 W/kg pe durate mari de timp (luni, ani);
- Compararea efectelor expunerii la undă continuă şi modulată pentru aceleaşi densităţi de putere şi timp de expunere, în câmp apropiat şi în câmp depărtat (expunerea întregului corp ca şi parţială);
- Înţelegerea mecanismelor de producere a interacţiunii dintre câmpurile de RF şi organism;
- Cercetările privind legătura între efectele biologice şi cantitatea de energie absorbită de organism şi distribuţia energiei de RF în organe.

Si gainile se orienteaza dupa campul magnetic al Pamantului

Acum 40 de ani s-a dovedit pentru prima data ca pasarile migratoare se orienteaza dupa campul magnetic al Pamantului pentru a gasi directia. Ele simt liniile campului magnetic. S-a dovedit ca aceasta caracteristica exista in mai multe de 20 de specii de pasari, majoritatea migratoare. De curand, un grup de cercetare international a demonstrat cu succes, in cadrul unui experiment pus la cale la Universitatea Goethe din Frankfurt, ca si gainile se orienteaza dupa campul magnetic.

Pentru asta, cativa pui proaspat iesiti din oua erau obisnuiti cu o minge rosie, pe care o considerau mama lor. Mingea a fost ascunsa dupa un panou dintr-o serie de patru, orientate dupa punctele cardinale, si puii au fost invatati ca ea se afla mereu dupa panoul din partea de nord. Pentru a demonstra ca si gainile au acelasi ''simt magnetic'', cercetatorii au realizat un camp magnetic artificial care sa indice estul. Rezultatul a fost ca puii s-au orientat spre este de data aceasta, ignorand de tot panoul asezat inspre nord.

Experimentele desfasurate in continuare au aratat ca senzorul magnetic al gainilor functioneaza in mare parte ca in cazul pasarilor migratoare. Gainile reactioneaza la inclinatia si intensitatea campului magnetic ce inconjoara Pamantul. Cel mai probabil, ''senzorul'' este situat in ochi, pentru ca pasarile au nevoie de lumina pentru a se orienta.

Cel mai probabil, abilitatea pasarilor de a se ghida dupa campul magnetic s-a dezvoltat demult, inainte ca ele sa inceapa sa migreze. Aceasta caracteristica le-a permis pasarilor primitive sa se miste mai eficient in mediul in care traiau, intre cuib si sursa de hrana sau apa.

i